Cum l-au bătut și torturat trei polițiști din Constanța pe un anchetator sub acoperire, care se dădea traficant de droguri

Cum l-au bătut și torturat trei polițiști din Constanța pe un anchetator sub acoperire, care se dădea traficant de droguri
Publicat: 28/05/2013, 19:14

Cei trei polițiști de la BCCO Constanța arestați în 25 mai pentru lipsire de libertate și violențe au dezbrăcat un investigator sub acoperire, l-au bătut cu o bâtă și l-au amenințat cu arma la tâmplă, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel București prin care a fost luată măsura preventivă.

Curtea de Apel București, care a decis arestarea preventivă a polițiștilor Bogdan Mircea Teodorescu, Dragoș Emil Petcu și Vlad Ștefan Zaharia de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța, arată în motivare cum a fost agresat de aceștia investigatorul sub acoperire.

„T. F. C. (investigatorul sub acoperire – n. r.)a fost încătușat, fără a fi întrunite cerințele legale pentru luarea acestei măsuri; a fost lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului de către făptuitori, care îi cereau constant, pe un ton ridicat, să mărturisească; a fost complet dezbrăcat în parcarea menționată (a unui club – n. r.) și apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bâtă; a fost amenințat cu arma, lipită de tâmplă și apoi de abdomen, această acțiune culminând cu acționarea de către inculpatul Zaharia Vlad Ștefan a trăgaciului pistolului Glock – arma sa de serviciu – în timp ce țeava era în apropierea abdomenului investigatorului, tară însă a avea cartuș pe țeava, și apoi de încărcarea ostentativă a armei și amenințarea cu împușcarea; a fost amenințat în mod repetat, afirmațiile fiind îndreptate inclusiv împotriva familiei acestuia, precum și a celor care «l-au trimis», etc”, se arată în motivarea instanței.

Potrivit documentului citat, în noaptea de 2 spre 3 mai, cei trei polițiști de la BCCO Constanța desfășurau o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri în zona Clubului Kudos Beach din Mamaia. Tot atunci, anchetatorul sub acoperire T. F. C., autorizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, ar fi încercat să realizeze un flagrant și le-ar fi spus celor trei că este traficant de droguri, potrivit unor surse judiciare.

Astfel, în jurul orei 00.30, investigatorul sub acoperire l-ar fi abordat în zona Barului Kudos Beach pe ofițerul Emil Dragoș Petcu și l-ar fi întrebat „dacă dorește să cumpere ceva care l-ar ajuta să se simtă mai bine, însă nu a specificat ce anume oferea la vânzare”, se menționează în motivare.

După ce anchetatorul sub acoperire a scos plicul din buzunar, Bogdan Mircea Teodorescu i-ar fi spus acestuia că este polițist, i-a luat portmoneul și telefonul mobil. Ulterior, Teodorescu și Petcu au mers cu anchetatorul sub acoperire la hotelul în care acesta era cazat, se relatează în motivare.

„Fără a avea autorizație de percheziție domiciliară, cei trei inculpați au percheziționat camera de hotel, ridicând suma de 2.700 lei prezentată de T. F. C.. Pe fondul apariției suspiciunii că T. F. C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpații au declanșat o acțiune susținută de supunere a investigatorului la suferințe puternice, fizice și psihice, pentru a obține de la acesta mărturisirea că este polițist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida pe acesta și persoanele care l-au autorizat, precum și pentru a-l pedepsi pentru „lipsa de loialitate” constând în îndreptarea unor asemenea acțiuni împotriva unor colegi polițiști și pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională”, mai spune judecătorul Curții de Apel București.

Ulterior, investigatorul sub acoperire a fost dezbrăcat, lovit cu bâta și amenințat cu pistolul. Cei trei polițiști de la BCCO Constanța ar fi comis faptele în camera din Hotelul Coral, în parcarea unui club din Mamaia, dar și în autoturismul de serviciu Volkswagen Passat și în vecinătatea acestuia.

Potrivit documentului citat, cei trei polițiști au întocmit un proces-verbal de constatare, care a fost înregistrat în evidențele structurii de Poliție, cu privire la evenimentele din noaptea din 2 spre 3 mai asupra investigatorului T. F. C., dar care ar fi cuprins o serie de mențiuni false.

„Se atestă, necorespunzător adevărului: că investigatorul i-ar fi invitat pe învinuiți în camera de hotel; că s-ar fi realizat o predare-primire voluntară a sumei de 2700 de lei, omițându-se în același timp descrierea acțiunilor nereușite de deschidere a seifului din dotarea camerei, precum și a altor acte specifice procedurii percheziții domiciliare; că numitul T.F.C. a devenit agresiv, motiv pentru care ar fi fost necesară folosirea forței pentru imobilizarea acestuia; că din cauza orei înaintate nu s-a putut asigura prezența unui martor asistent, cu toate că făptuitorii nu au făcut niciun demers în acest sens, iar locul era intens circulat”, se arată în motivarea curții de Apel București.

Instanța arată că lăsarea în libertate a ofițerilor Petcu și Teodorescu și a agentului Zaharia prezintă pericol pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile.

„Modul și mijloacele în care se reține că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, gradul ridicat de pericol social concret al acestora sunt elemente de natură a crea convingerea instanței că se impune luarea față de aceștia a măsurii arestării preventive. (…) Analizând ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază că măsura arestării preventive funcționează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau situații de natură să pună în pericol eficienta desfășurare a procesului penal”, mai spune judecătorul.

Potrivit unor surse judiciare, cei trei polițiști au susținut că au fost provocați de investigatorul sub acoperire și acesta le-ar fi oferit mită, aspect consemnat și în procesul verbal. Ei ar mai fi declarat că investigatorul sub acoperire ar fi devenit recalcitrant și, din aceste motiv, ar fi fost încătușat.

Cei trei polițiști de la BCCO Constanța au fost arestați după ce au fost audiați de procurorii instanței supreme.

Potrivit unor surse judiciare, investigatorul sub acoperire ar fi încercat să realizeze un flagrant și le-ar fi spus celor trei că este traficant de droguri. Pentru a fi și mai convingător, el ar fi vrut să le dea mită, după care polițiștii l-ar fi sechestrat și agresat, au mai spus aceleași surse, potrivit cărora, la finalul flagrantului eșuat, investigatorul și-ar fi dezvăluit identitatea.

Cei trei polițiști au fost audiați de procurorii Parchetului general, care au propus arestarea preventivă a lor.

În 25 mai, Curtea de Apel București a admis propunerea procurorilor, astfel că polițiștii au fost arestați preventiv pentru 29 de zile.

Decizia instanței poate fi atacată la instanța supremă.

Cătălina Cocoloș, Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Scandal la Cluj între Simona Halep și Sorana Cîrstea!
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
O copilă de 8 ani din Botoşani, găsită moartă într-o lizieră de salcâmi. Maria plecase...
Maria, fetiţa de 8 ani dispărută într-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată,...
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă SIMILARĂ Pământului! Ar putea exista VIAȚĂ AICI!
O NOUĂ TAXĂ în România. Românii vor scoate mai MULȚI BANI din buzunar
Cea mai scumpă mașină din Cluj. Proprietarul este o vedetă locală
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului care ar putea susține viața
×